joi, 8 aprilie 2010

călătorie în trecut

E amiază deja. Trec pe lângă un lan de grâu. E uscat de la arşiţa neîndurătoare care loveşte fiecare spic de grâu cu cruzimea unui ucigaş însetat de sânge. Însetat..ce cuvânt nepotrivit de a denumi arşiţa. Ea, care nu lasă nici un strop de apă pământului, la fel cum un om bea un pahar de apă în deşert. Ea, însetată?
Maşina goneşte nebuneşte pe şosea şi şi-ar fi dorit să fi ales bicicleta în schimbul acestei maşini. Să vadă fiecare mac înecat în oceanul de grâu, fiecare iepure care fuge la cel mai mic zgomot.
E atât de frumos să călătoreşti. Dar nu aşa cum o fac oamenii mai nou. Stând posaci în maşină şi aşteptând să ajungă la destinaţie. Aşa se pierde farmecul călătoriei. Unde e magia trenului, a bicicletei dacă tu nu vezi nimic altceva decât negrul drumurilor şi dacă nu faci altceva decât să numeri gropile peste care dă maşina zguduindu-te ca un cal atunci când îl călăreşti?
Se opresc. La câteva maşini distanţă un bărbat solid, cu hainele pline de sânge, stă în mijlocul şoselei cu un câine în braţe. Sângele de pe hainele bărbatului este al câinelui aflat în pragul morţii. Mirosul de rugină al sângelui se simte până la ei. I se face rău şi alunecă într-un somn liniştit.

va urma...