Soarele îi încălzeşte faţă rotundă. Ceasul sună deja de mai bine de un minut. Se chinuie să îşi deschidă ochii, dar pare imposibil. Face un efort supraomenesc şi îi deschide. E oră 6:26 deja. Se ridica alene şi se îndreapta spre bucătărie târându-şi picioarele pe parchetul care încă mai păstra ceva din strălucirea de odinioară. Pune două felii de pâine în prăjitorul de pâine Philips şi se întoarce în cameră, unde se schimbă. După ce mănâncă, se încălţă cu papucii lui tociţi, îşi ia geanta şi porneşte spre şcoală. Ajuns în maşină porneşte radioul. Vocea pătrunzătoare a lui Tom Jones umple maşină.
She's a Lady. Whoa whoa whoa, she's a Lady
Talkin' about that little Lady, and the Lady is mine.
Era melodia ei preferată. A Ameliei. Se gândea din nou la ea. Nu ar fi trebuit să o lase să plece. Dar o iubea prea mult ca să nu îi facă pe plac. Dacă ăsta era visul ei, era gata să facă orice pentru a-l împlini.
Paul opreşte maşina în faţa cafenelei Starbucks de unde îşi cumpără o cafea neagră cu două cuburi de zahăr brun. Mirosul de cafea învăluie maşina. Ajuns la şcoală, intră în sala profesorală, ia catalogul clasei a IX-a D şi porneşte spre clasă. Pentru el este a 19-a primă zi de şcoală. Predă engleză la un liceu public, cu profesori blazaţi, demoralizaţi de un sistem mucegăit şi elevi împărţiţi în două mari grupe: cei care vin la şcoală pentru că vor şi cei care vin la şcoală pentru că "trebuie”. După prima oră, ajuns din nou în sala profesorală pune catalogul la loc, găseşte un scaun şi se aşează.
-Profesore! spune un bătrân pe jumătate chel. Ce mai face Amelie? E bine?
-Da. E bine. Cred... Apoi se ridică şi pleacă.
Afară a început să plouă. Nu contează. Îi place ploaia. Se urcă în maşină şi porneşte spre casă. Ajuns, începe să corecteze un teanc mic de teste iniţiale. La televizor rulează în surdină filmul preferat al Ameliei. Paul pune testele deoparte, apucă telefonul şi formează numărul ei. "Aţi accesat căsuţă vo...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu