După câteva ore în care a privit pe fereastră, Amelie scoate o revistă îndoită, cumpărată de la un chioşc din gară. Este veche de 3 luni. După primele pagini, se plictiseşte şi o pune în geantă. Mai are o oră şi 20 de minute până ajunge în Bucureşti de unde va lua alt tren. Alte câteva ore de privit pe fereastră şi de povestit cu oameni necunoscuţi. Alt tren. Altă lume. Aceleaşi gânduri. Al doilea tren o va duce până la Budapesta. De acolo va porni spre Bretagne cu TGV. Acolo o va aştepta el. Se vor revedea în sfârşit. A trecut atât de mult timp... Nu s-au văzut demult, dar totuşi speră că totul va fi la fel ca înainte.
Coboară din tren în Bretagne. Îl caută din priviri în mulţimea nerăbdătoare. Atunci vede o mână ridicată. Era el. Îmbrăcat cu nişte jeanşi decoloraţi , un tricou alb , o vestă neagra, iar în picioare avea tenişii lui Converse albaştrii.
Se îndreaptă cu paşi repezi spre el. Zâmbetul lui larg îi aminteşte de zielele însorite pe care obişnuiau să le petreacă împreună în grădina mare a casei. Paşii ei iuţi se transformă treptat într-o uşoară alergare. El deschide braţele ca pentru a îmbrăţişa un uriaş, dar mâinile lui cuprind doar trupul ei mic.
-Amelie! Bienvenue!
-Pierre! Merci!
Raluuu,you're still amazingg!
RăspundețiȘtergeremerci :P
RăspundețiȘtergere