marți, 13 decembrie 2011

lașul și figuranta

-mi-ai promis.
-știu. îmi pare rău.
-ba nu. nu îți pare.
-cum să nu îmi pară rău?!
-nu. nu îți pare rău pentru că nu ai ținut la mine niciodată.
-...
-puteam să jur.
-poftim?
-nimic. las-o baltă.
-nu. nu vreau să o las baltă. hai să vorbim.
-aha. acum vrei să vorbim, nu? ei bine acum nu mai vreau eu să vorbim. dute la prietena ta cea nouă. discută cu ea.
-despre ce tot vorbești?
-despre prietena ta cea noua. am observat că pentru ea ai timp. mă gândeam că vorbești cu ea.
-e doar o prietenă. nu cred că e cazul să faci o scenă din asta.
-ba da. cred că e cazul. am înghițit în sec de prea multe ori.
-trebuia să îmi spui de la început dacă nu îți convine.
-parcă nu credeai să e cazul să fac o scenă din asta.
-de ce faci chestia asta tot timpul?
-pentru că nu pot altfel. așa sunt eu. îmi pare rău că nu mă pot schimba după bunul tău plac.
-ești ironică.
-tu m-ai făcut așa. de la tine am învățat asta.
-figuranto!
-a! tot eu sunt aia figurantă. de ce? pentru că m-am săturat să îți înghit toate scuzele? pentru că m-am hotărât să nu mai tac?
-pentru că ai devenit insensibilă. nu te mai interesează prin ce am trecut. habar nu ai!
-probabil. și numai tu ești vinovat pentru asta. am devenit așa pentru că mi-au ajuns nopțile nedormite, zilele în care nu eram în stare să fac nimic, în care nu puteam nici să mănânc pentru că numai gândul la tine îmi umplea stomacul cu griji. griji care uneori nu mai aveau loc și ieșeau la iveală pentru a face loc altora. probabil e modul meu de a mă proteja de nesimțirea ta. Pe lângă asta mai ești și laș. nu înțeleg cum te suporți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu