Drumul era lung şi obositor. Trenul se mişca anevoie prin căldura insuportabilă a lunii iulie. Guma pe care o mesteca Amélie de când pornise de acasă nu mai avea gust. Părea doar o bucată de plastic moale. Geamul era deschis, iar aerul pătrundea cu nesaţ în compartimentul trenului mult prea vechi pentru o distanţă atât de mare, dar scaunele murdare erau totuşi comode.
Pornise cu scopul de a experimenta lucruri noi. Dar mersul cu trenul nu era nou pentru ea. Mirosul vagonului îi inunda nările pentru a miia oară, dar ea însă nu se obişnuise cu el.
Era totuşi nou pentru ea să călătorească singură. Bineînţeles că Paul nu fusese de acord ca ea să plece atât de departe singură. Dar s-au certat de prea multe ori pe tema asta şi era mult prea obosit de la munca istovitoare ca să se mai împotrivească şi de data asta. Aşa că o conduse leneş la gară şi o sărută profund înainte de plecare.
-Ai grijă! îi spuse.
Normal că va avea, doar nu era prima dată când mergea cu trenul. Ştia ce are de făcut. Trenul a venit, iar ea s-a urcat vioaie. L-a sărutat încă o dată scurt de pe scările înalte ale trenului şi a dispărut după perdelele bej ale compartimentelor. A reapărut la următorul geam, apoi a deschis o uşă şi a intrat. De atunci nu mai auzise nimic de ea. Trebuia să ajungă demult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu